Social

Emoții la primul clopoțel la Clejani: Primăria și PETROM asigură copiilor o sută de locuri cu profil tehnologic

Elevii comunei Clejani au așteptat cu nerăbdare prima zi a anului școlar 2015 – 2016, mai cu seamă că unitățile de învățământ din comună i-au așteptat cu o față nouă.

La evenimentul din comună au participat și secretarul executiv al organizației județene a PSD Giurgiu, Răzvan Cuc și vicepreședintele acestei formațiuni politice, Cristian Marciu.

În timp ce mulți dintre mai-marii politicii giurgiuvene s-au înghesuit la unitățile de învățământ din municipiu, social-democrații au ales școlile din județ, la fel de importante în procesul de educare al copiilor.

Un exemplu în acest sens, al implicării administrației publice și a mediului privat, interesat în creșterea calității forței de muncă,  îl constituie parteneriatul dintre Primăria Clejani și PETROM, parteneriat care are ca efect crearea a o sută de locuri pentru elevii doritori să învețe o meserie (școală cu profil tehnologic).

„Emoțiile sunt mari, mai cu seamă că avem și această veste bună, a celor de la PETROM, pentru copiii din Clejani și din împrejurimi. Astfel, avem șansa de a ne crește viitorii angajați și nu vom mai fi nevoiți să apelăm, pe viitor, la forță de muncă din alte părți. Școala este un lucru important pentru voi, copii, iar datoria – și dreptul – vostru este să învățați, să vă ascultați profesorii și părinții, pentru că numai așa veți reuși în viață. Mult succes în noul an școlar”, a fost mesajul secretarului executiv al PSD Giurgiu, Răzvan Cuc.

„Voi, copiii, aveți o mare șansă: aveți școli frumoase, aveți un primar care se implică în procesul de învățământ, și aveți și profesori care vor să vă transmită informațiile de care aveți nevoie. Depinde numai de voi să ascultați, să învățați, pentru că nu învățați pentru nimeni altcineva decât pentru voi. Implicarea noastră, a adulților, va fi sprijinul pentru ca voi să beneficiați, în continuare, de condiții bune de învățătură”, a spus, la deschiderea anului la Clejani, și vicepreședintele PSD, Cristian Marciu.

 

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Social