Politica

Gata, s-a terminat cu ipocrizia prefecților apolitici!

 

Guvernul condus de Florin Cîţu a aprobat Ordonanţa de Urgenţă prin care prefecții și subprefecții sunt scoşi din categoria înalților funcționari publici și transformaţi în demnitari, punând astfel capăt uneia dintre cele mai ipocrite și încălcate legi,  aceea a ”prefectului apolitic”.

Legea a fost aplicată de guvernele lui Băsescu pentru a crea iluzia unei independențe în timp ce niciun prefect care nu fusese membru al PNL sau PD, dacă avem în vedere Alianța D.A.  nu avea nicio șansă să rămână în funcție după 2004.

Amintiți-vă cum Boc a schimbat într-o singură noapte toți prefecții.

Cu toate ca, din 2006, aceste functii au fost depolitizate chiar de catre PD-L printr-o lege promovata de Vasile Blaga, premierul Emil Boc a declarat public ca prefectul trebuie sa fie un om politic, un om de încredere al partidului. Al doilea val al epurarilor au vizat functiile de conducere din instituțiile deconcentrate.

Spun că este cea mai ipocrită lege pentru că fiecare guvern care a ajuns la conducerea țării si-a numit noi prefecți  iar când se afla în opoziție țipa că funcția de prefect este politizată și că prefecții sunt apolitici prin lege.

În definitiv ce este un prefect?  Legea nr. 340 din 2004 privind Instituția Prefectului (publicata în Monitorul Oficial nr. 658 din 21 iulie 2004) spune că:

(1) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local

(2) Guvernul numește câte un prefect în fiecare județ și în municipiul București, la propunerea Ministerului Administrației și Internelor

Deci, prefectul, este prelungirea Guvernului în teritoriu și are ca responsabilitate aplicarea programului acestuia de guvernare. Și dacă Guvernul cade? Prefectul RĂMÂNE și pune în aplicare în teritoriu programul noului Guvern. Asta presupune a fi apolitic pentru un prefect și nu distanțarea de acțiunile Guvernului în funcție.

Aici intervine ipocrizia celor care când sunt la putere își pun în funcție oamenii loiali iar când ajung în opoziție urlă că funcțiile sunt politizate.

Măcar acum se spune explicit că prefecții pot fi oameni politici, asemenea guvernului care îi numește și se termină cu minciuna.

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
1
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica