Ecourile tragediei de la Clubul Colectiv sunt încă prezente în memoria celor care au fost acolo, a celor care au pierdut pe cineva sau a celor care doar au rezonat cu evenimentul tragic din Capitală. În aceste condiții, și giurgiuvenii sunt solidari cu cele petrecute în seara de 30 octombrie.
Primăria municipiului organizează, la propunerea consilierului local Ilie Clement, și cu sprijinul postului de televiziune Antena Stars, un spectacol de binefacere și de strângere de fonduri pentru ajutorarea victimelor Colectiv.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 21 noiembrie, la ora 18, în sala mare a Ateneului „Nicolae Bălănescu” din municipiu, la acesta anunțându-și sprijinul Adriana Bahmuțeanu, dar și o serie de interpreți de muzică populară și nu numai.
„Alături de îngeri” este numele spectacolului în cadrul căruia se vor strânge sume de bani (donații) din partea atât a celor prezenți, dar și a altor persoane care nu vor putea onora cu prezența evenimentul.
„Vom încerca alocarea și a unui număr de telefon la care persoanele care nu vor putea fi prezente la concert să poată suna și să își anunțe intenția de a dona o sumă de bani. Eu cred că vom avea și concursul mai multor instituții, societăți comerciale dar și persoane potente financiar care vor răspunde mesajului nostru de solidaritate”, a fost declarația primarului Nicolae Barbu, referitor la evenimentul din 21 noiembrie.









