Politica

Marian Mina: „Dacă așteptam banii de la Guvern, astăzi Giurgiu era a doua Suceava”

Criza provocată de epidemia de Covid-19 a găsit guvernul total nepregătit, ceea ce a făcut ca greul în prima etapă să cadă pe umerii administrațiilor locale și județene care s-au organizat fiecare cum a putut, în funcție de bugetele pe care și le-au permis.

Deși, ulterior, Guvernul a declarat că va returna banii cheltuiți, acest lucru nu s-a întâmplat.

Prezent într-o emisiune televizată, președintele CJ, Marian Mina, a dezmințit, rând pe rând toate afirmațiile pe care fostul președinte al CJ Giurgiu, Vasile Mustățea, în prezent șef al cancelariei prefectului, le-a făcut cu privire la banii alocați de ministerul Sănătății Spitalului Județean.

”Repet, tot ce s-a achiziționat la Spitalul Județean se plătește din banii alocați de Consiliul Județean, din rectificarea bugetară făcută în data de 20 martie iar plata se face eșalonat, pe măsură ce spitalul achiziționează echipamentele necesare. Pentru orice sumă primită de la Guvern trebuia să facem rectificare bugetară în ședință de consiliu. Să fie limpede, am primit bani doar pe hârtie, că altfel trebuia să facem rectificare ca să-i prindem în buget!”, a declarat Mina.

În data de 20 martie, chiar înainte de instituirea stării de urgență, președintele CJ, marian Mina, a convocat o ședință de consiliu în care, prin rectificarea bugetului propriu,  s-au alocat peste 4.500 de mii de lei Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu şi peste 266 de mii de lei Spitalului de Pneumoftiziologie Izvoru.

Din acești bani se plătesc, și astăzi, toate achizițiile făcute de spital.

M.B

 

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica