Politica

Marian Mina, președintele CJ: ”Suntem la fundul sacului. Promisiunile Guvernului că ne va returna banii cheltuiți în pandemie au fost doar vorbe-n vânt!”

În conferința de presă de la sfârșitul săptămânii trecute, președintele CJ, Marian Mina a vorbit despre situația critică în află primăriile din județ dar și Consiliul Județean care se confruntă cu situații financiare dificile din cauză că Guvernul nu a trimis nici acum, la patru luni de la declararea pandemiei de Covid 19, banii pe care i-au cheltuit cu materiale de protecție și aparatură necesară spitalelor. Toate cheltuielile au fost făcute din bugetele proprii iar Guvernul a promis că le va returna banii. În lipsa acestora toate proiectele de dezvoltare au fost încetinite sau chiar stagnate:

”Ce să vorbim de dezvoltare, pentru că nu există bugete. Nu am primit nici un ban pentru spital. Banii pe care noi i-am cheltuit în această perioadă de pandemie și pe care Guvernul a spus că ni-i va returna, au fost doar vorbe în vânt!

Nu am primit absolut nimic, suntem la fundul sacului! Primarii mă sună și spun că nu mai au bani pentru absolut nimic, dar cea mai arzătoare problemă este cea a însoțitorilor persoanelor cu handicap. Nu se întâmplă nimic, doar promisiuni de ”o să primiți”, ”o să aveți”, ”o să…”, ”o să…”, iar concret nu primim absolut nimic”, a declarat președintele CJ, Marian Mina.

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica