Politica

Percheziții domicilare și la o primărie din Giurgiu pentru vize de flotant false la alegerile din 2020

 

„În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, pun în executare 15 mandate de percheziţie domiciliară, din care unul la sediul unei instituţii publice şi 14 la domiciliile unor persoane fizice, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals”, se arată într-un comunicat de presă emis de IPJ Giurgiu.

Potrivit unor surse judiciare, instituţia publică vizată este Primăria Stăneşti.

Persoanele în cauză sunt bănuite că în cursul anului 2020, beneficiind de documente întocmite în fals de către funcţionari din cadrul instituţiei publice, au stabilit reşedinţa a peste o sută de persoane fără ca acestea să locuiască efectiv la adresele de reşedinţă. La unele dintre adresele vizate nici nu existau spaţii locuibile.
Această activitate ilegală ar fi avut drept scop participarea în calitate de alegători la alegerile locale din luna septembrie 2020, se mai menţionează în comunicat.

What's your reaction?

Excited
1
Happy
0
In Love
0
Not Sure
2
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica