Până la data de 1 februarie, fermierii giurgiuveni – potențiali beneficiari – puteau depune cererile de plată privind acordarea ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, în trimestrul IV al anului 2015.
„Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenței dintre acciza standard și acciza redusă (stabilită la 21 de euro pentru mia de litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, a cărui valoare unitară, stabilită prin lege, este de 1,7915 lei/litru. Menționez că acest sprijin, cantitatea de motorină ce se rambursează în baza facturilor, se acordă în funcție de cultură”, a precizat directorul APIA Giurgiu, Carmen Miron Urîtu.
Până la data limită de depunere a cererilor, un număr de 217 cereri trimestriale au fost depuse și înregistrate la sediul APIA Giurgiu.
Conform acelorași date centralizate de APIA, în anul 2015 au fost depuse un număr de 328 de acorduri (fără aceste acorduri nu se pot depune cererile de rambursare a accizei); cele 290 de cereri depuse pentru trimestrele I și II au însumat 6,163 milioane lei, iar cele 296 pentru trimestrul III, 3,911 milioane lei, în trimestrul al treilea pricentul fiind de 52% din valoarea aprobată.
Fermierii giurgiuveni puteau solicita acest ajutor de stat pentru motorina folosită în sectorul vegetal, zootehnic și pentru îmbunătățiri funciare.
O.C.









