Politica

Șeful DRDP Craiova, giurgiuveanul Bogdan Bratu, saltat de poliție pentru înșelăciune cu diplome de studii false

Potrivit Digi 24, diplomele sale de studii au fost desființate de instanță. „Prejudiciul se ridică la aproape 1.000.000 lei, indemnizații încasate de directorul de la DRDP Craiova, instituție pe care o conduce din 2017 încoace. Am aflat și că acesta ar fi depus la dosarul de angajare inclusiv diploma falsă de licență de la Universitatea de Petrol și Gaze”, a transmis un corespondent al televiziunii.

„El a fost ridicat de polițiști, va fi dus de audieri la Direcția de Investigare a Criminalității Economice din București”, a mai spus acesta.

„In aceasta dimineata, politistii Directiei de Investigare a Criminalitatii Economice din I.G.P.R., sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, efectueaza trei perchezitii domiciliare, in judetele Giurgiu si Dolj.

Actiunea vizeaza o persoana cu functie de conducere in cadrul unei companii de interes strategic national, cercetata sub aspectul savarsirii infractiunii de inselaciune.

Persoana in cauza ar fi indus si mentinut in eroare institutia, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate, care ulterior au fost desfiintate de catre instantele judecatoresti competente.

Prejudiciul reclamat pana in prezent este de aproximativ 985.000 de lei, reprezentand indemnizatiile brute incasate de la angajator, urmand a fi completat in functie de intregul material probator ce va fi administrat in cauza.

Persoana cercetata va fi condusa la sediul I.G.P.R., pentru continuarea cercetarilor”, a transmis IGPR intr-un comunicat de presa.

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
1

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica