De ani, mulți, mulți ani, ceasul urban asezat la intersecția Bd. Mihai Viteazul cu Șos. București este…mort!
Ora decesului, 10.30 sau poate 22.30,cine mai știe de atâta timp.
S-a oprit în liniște și cu atâta discreție încât nimeni n-a băgat de seamă, și când spun nimeni mă refer la cei care au obligația să se ocupe de starea lui, de întreținerea lui.
Oare chiar nimeni din cei: un primar, doi viceprimari, 11 consilieri și o armată de funcționari din Primărie n-a văzut că ceasul s-a oprit?
Cât de scumpă poate fi repararea lui sau chiar înlocuirea mecanismului la nevoie? Poate o trebui proiect pe fonduri europene? Poate trebuia prins în PNRR?
Mă gândesc totuși că, într-un oraș prăfuit, plin gunoaie și de bălării, ruine insalubre (SIC!), pavaje mâncate de timp și străzi peticite, un ceas funcțional ar da impresia că există și viață. Și dacă ar avea și o alarmă care să sune o dată la patru ani, ce bine ar fi!
Ca să rezolvi lucruri mari, trebuie să începi cu cele mici, domnilor!
Deci, ce ziceți, poate o …subvenție ca să reparăm și ceasul, se poate?
M.B









