Ultimul sondaj realizat de AVANGARDE în perioada 3 mai – 12 mai 2017 arată că situaţia nu s-a schimbat foarte mult de la alegerile de anul trecut, cu excepţia opţiunii pentru preşedinte.
În privinţa încrederii în politicieni, Gabriela Firea conduce detașat topul cu un nivel de încredere de 59%, urmată de premierul Sorin Grindeanu, 48% și abia apoi președintele Klaus Iohannis, cu 47%. La finalul clasamentului se află Raluca Turcan 18%, Nicușor Dan 21% și Traian Băsescu 22%.
În ceea ce priveşte intenţia de vot, dacă mâine ar avea loc alegeri pentru Parlamentul României, PSD ar câștiga legislativele din nou, cu un procent de 44%, urmat de PNL 24%, USR 12%, ALDE 8%, UDMR 5% şi PMP, cu 3%.
Dacă vorbim despre alegerile prezidențiale, într-o confruntare Gabriela Firea – Klaus Iohannis, primarul Capitalei ar câștiga cu 44% la 40%.
Volumul eșantionului este de 800 de persoane de peste 18 ani. Eșantionul este reprezentativ pentru populația adultă neinstituţionalizată a României.
M.B









