Începând de ieri, Liga Tinerilor Ecologiști Social Democrați a dat startul unei campanii naționale de împădurire.
Sub titlul ”Tinerii împăduresc România”, vreme de o lună de zile, în fiecare județ din România, zeci de tineri social-democrați vor planta sute de puieți în încercarea de a da o șansă nouă pădurilor din România.
Acțiunea a fost demarată ieri, când s-a dat startul campaniei ”Luna plantării arborilor” de însuși premierul Grindeanu, iar astăzi a avut loc cel mai mare eveniment de plantare de puieți din cadrul campaniei, în județul Giugiu, la pădurea din Bolintin Vale.
La acțiunea de astăzi au fost prezenți Adriana Petcu – Ministrul Apelor și Pădurilor, președintele Consiliului Județean , Marian Mina și vicepreședintele Lucian Corozel.

„Îi felicit pe cei de la Liga Tinerilor Ecologişti Social-Democraţi pentru iniţiativă şi consider că este o campanie mai mult decât binevenită, ţinând cont de defrişările masive din România. Îmi doresc ca, într-adevăr, prin astfel de acţiuni, noi să reuşim să dăm o şansă nouă pădurilor din ţara noastră!”, a spus preşedintele CJ, Marian Mina.

În acțiunea de stăzi, peste 7.000 de puieţi de stejar pedunculat au fost plantaţi pe o suprafaţă de 1,4 hectare într-o pădure din apropierea orașului Bolintin Vale și la ea au participat mai mult de 100 de tineri social democrați din Giurgiu, București și Teleorman.
M.B









