Cultura

147 de ani de tradiție maioresciană!

Cadrele didactice şi elevii Colegiului Naţional „Ion Maiorescu” au sărbătorit astăzi 147 de ani de existenţă a şcolii. Deşi a fost o aniversare fără fastul celor anterioare, ea a fost la fel de emoţionantă pentru că, nu e aşa, nu e puţin lucru să înveţi într-un liceu de elită, cu tradiţie şi în care s-a muncit din greu pentru ca rezultatele să fie la cele mai înalte standarde. Este o obligaţie lăsată de numele ilustre care au trecut prin cancelaria şcolii dar şi de elevii care au plecat de aici spre

universităţi de prestigiu din ţară şi străinătate.

„Marile realizări ale foștilor elevi ai acestui lacaș de cultură sunt demne de urmat şi poate de depășit de actuali si viitori elevi ai Colegiului. Fiecare generație de elevi are ceva important de lăsat în urma aplicării spre studiu în interiorul zidurilor maiestuoase !

Personal, am un sentiment de mare împlinire şi în același timp de responsabilitate cand pășesc în școala noastră draga !

Sa ne trăiești si sa dăinuiești multe secole de acum înainte, bătrâne liceu!

Tradiția merge mai departe!” a spus directoarea liceului, Mirela Delea, în cuvântul său.

În cinstea acestui eveniment, s-a desfăşurat un concurs de filme dar şi o expoziţie cu pliante şi afişe cu tema „Colegiul „Ion Maiorescu” de-a lungul timpului”

M.B

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Cultura