Politica

Bunuri în valoare de aproximativ 749.000 de lei, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate de polițiștii de frontieră în P.T.F. Giurgiu

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu  au desfășurat acțiuni pe linia prevenirii și combaterii traficului cu produse contrafăcute, în urma cărora a fost descoperită cantitatea de 5.717 bunuri, inscripționate cu numele și însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcutepe care 4 cetățeni turci au încercat să le introducă ilegal în țară.

Astfel, în data de  23.01.2021, în urma analizei factorilor de risc, pe sensul de intrare în țară, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, au fost selectate pentru control mai multe mijloace de transport. Acestea aparțin unor firme de transport persoane ce efectuează curse regulate pe ruta Turcia – România.

Cu ocazia verificărilor amănunțite efectuate, polițiștii de frontieră aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu împreună cu lucrători din cadrul Compartimentului P.C.M.I.I.T au descoperit în  patru autocare, în compartimentele destinate bagajelor dar și printre scaunele pasagerilor, mai multe colete de culoare neagră, ce conțineau cantitatea de 2.094 articole de vestimentație, 22 produse de marochinărie, 824 articole de încălțăminte și 2.777 produse parfumerie, inscripţionate cu numele unor firme consacrate, susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că posesorii bunurilor sunt patru pasageri ai autocarelor, cetățeni turci cu vârste cuprinse între 22 și 59 de ani.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de aproximativ 749.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica