Politica

Un Congres Național poate consfinți buna guvernare de până acum a social-democraților

Necesitatea organizării, cât mai curând, a Congresului Național al PSD, a fost adusă în discuție de către purtătorul de cuvânt al organizației județene PSD, Răzvan Cuc, în conferința de presă de astăzi:

„În contextul alegerilor viitoare, nevoia de a organiza un congres în prima parte a lunii octombrie devine tot mai oportună, astfel încât, prin votul colegilor din structurile teritoriale ale partidului, să putem avea o conducere care să pregătească partidul în logica alegerilor locale și parlamentare de anul viitor”, a declarat Răzvan Cuc, citând comunicatul de presă al Organizației Județene a PSD.

Totodată, purtătorul de cuvânt al social-democraților giurgiuveni afirma faptul că nevoia acestui congres a reieșit și din întâlnirile avute cu organizațiile locale, atunci când acestea au avut ședințe de alegeri, dar și la recenta conferință județeană.

„În urma discuțiilor purtate cu reprezentanții autorităților din județul Giurgiu s-a desprins ideea organizării Congresului PSD să se facă cât mai repede, tocmai din dorința de a se așeza structurile locale ale partidului. Alegerile din 2016 reprezintă, pentru fiecare organizație PSD din țară, dar și pentru județul Giurgiu, un test. Avem o guvernare bună, care performează, dar care mai are multe de făcut. Ne dorim ca lucrurile cu adevărat bune realizate de PSD, alături de colegii din coaliție, să continue. Dar pentru ca aceste proiecte să se realizeze este nevoie ca PSD să câștige scrutinele electorale de anul viitor.

Convingerea tuturor este că un congres cât mai apropiat este în asentimentul reprezentanților membrilor și simpatizanților partidului din județul Giurgiu, care și-au exprimat de nenumărate ori dorința ca poziția PSD să se consolideze atât la nivel local cât și central, astfel ca un partid puternic să dispună de o conducere puternică și stabilă”, se mai precizează în același comunicat.

 

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica