Politica

Tineretul Social Democrat din Giurgiu „Donează o șansă la viață”

Tineretul Social Democrat Giurgiu a demarat o serie de acţiuni umanitare, începând cu acțiunea intitulată ,, Donează o șansă la viață ‘’. Astfel, organizaţia TSD  Giurgiu, a mobilizat peste 20 de tineri care au mers, în cursul acestei dimineți,  la centrul de Transfuzii Sanguine  aflat în incinta Policlinicii Giurgiu și au donat sânge, aceştia afirmând ca au fost impresionaţi de multiplele cazuri în care din lipsa sângelui se pot pierde vieţi care ar fi putut fi salvate.

,, Spe­r ca acţiunea întreprinsă de noi să fie de folos celor care au nevoie de transfuzii de sânge, iar cu banii primiţi pentru donarea de sânge am decis să ajutăm câteva familii nevoiașe. Sper ca numărul donatorilor să fie mai mare de la o ediție la alta. Aceștia trebuie doar să conștientizeze că fac un bine de două ori: odată când donează sânge prin care ajută alți semeni ai lor, dar și când oferă bonurile primite în urma donării de sânge. ‘’ – Udvuleanu Dragoș – Președinte Organizația Județeană TSD Giurgiu

Cineva are nevoie de sânge o data la 3 secunde. În medie, este nevoie de 500.000 de unităţi anual, în România. 60% din populaţie va avea nevoie de sânge la un moment dat al vieţii, cu toate că doar 2% din populaţie donează sânge. Dezastre ca accidentele de maşină, incendiile sau alte traume de acest gen se întâmplă, din nefericire, în fiecare zi, iar victimele acestor dezastre au nevoie de sânge, şi de puţin ori se întâmplă să aibă nevoie doar de o unitate de sânge. Dacă donatorii eligibili ar dona sânge periodic, de la patru până la şase ori pe an, necesarul unităţilor de sânge ar fi acoperit, iar problema insuficienţei unităţilor de sânge ar fi de domeniul trecutului.

,, Ar trebui să ne punem in locul celor care au nevoie de o transfuzie urgent. Nu trebuie să lăsăm criza sângelui să se acutizeze. Durează doar 10 minute din timpul nostru să donăm sânge și mai departe putem salva o viață.’’ – Barbu Ionut – Președinte Organizația Municipală TSD Giurgiu

Donarea de sânge este un gest umanitar și anonim. Donează sânge în centrul de transfuzii din incinta Policlinicii Giurgiu.

,, Din punctul meu de vedere, donarea de sânge aduce numai beneficii precum riscul de accident vascular va fi scăzut, beneficiezi de un set de analize gratuit ajutându-ți semenii. ‘’ – Ionescu Dragos – Vicepresedinte TSD Mun.Giurgiu

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica