Politica

DGASPC mulțumește oamenilor de bine care au fost, în perioada sărbătorilor, alături de persoanele instituționalizate

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu adresează mulțumiri tuturor persoanelor, firmelor, organizaţiilor și unităților de cult care, în perioada sărbătorilor de iarnă, prin iniţiative civice și acțiuni caritabile au fost alături  de copii, persoane adulte cu dizabilități și vârstnici aflați centrele rezidenţiale din cadrul instituției.

Donațiile și sponsorizările destinate Complexului de Servicii Sociale, caselor de tip familial, centrelor pentru persoanele adulte cu dizabilități și căminelor pentru vârstnici au adus bucurie persoanelor aflate în protecție socială, motiv pentru care adresăm mulţumiri următoarelor persoane fizice, firme, organizaţii și unități de cult:

Parohia Bisericii  Buna Vestire Giurgiu, preot Georgian Tudor

Asociația SOS Viețile Copiilor, d-na Gabriela Enache

Un grup de elevi de la Colegiul Naţional Ion Maiorescu Giurgiu

Un grup de studenți de la  Universitatea Politehnica București

Grupul Sufletiști în UK și Europa– d-l Daniel Iordache

SC DUE PI Service RO SRL

D-l Duma Sorin, persoană fizică

Asociaţia Desenează un zâmbet

Asociaţia Speranţe Noi

Biserica Sfântul Nicolae Mironești

Un grup de bucureșteni

Lidl România

Clubul Polițiștilor Motocicliști Blue Knights România III

SC GEN Impex SRL, d-l Neagoe George

  • ra Corbu Elena, persoană fizică

Biserica Penticostală  Giurgiu

D-l Paşol Tudor, persoană fizică

Direcția Silvică Giurgiu

SC Milbro Textile SRL.

Adresăm totodată mulțumiri  Consiliului Județean Giurgiu, care a alocat fondurile necesare cadourilor pentru  toți  beneficiarii de servicii sociale din centre rezidențiale și asistență maternală, precum și mass-mediei locale prin intermediul căreia aceste inițiative au fost aduse la cunoștința opiniei publice.

 

DIRECTOR  GENERAL,            

                                                                                               CĂTĂLIN  LUPU

 

What's your reaction?

Excited
0
Happy
2
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Politica