Două anexe gospodărești, un solar, în jur de 400 de baloți de trifoi și aproximativ trei tone de lemne au ars într-un incendiu violent ce a izbucnit, astăzi, în gospodăria unei familii din localitatea Mârșa.
Deși pompierii au reușit să limiteze propagarea flăcărilor, din nefericire, în incendiu au fost surprinse aproximativ 30 de păsări, un cal și o capră. Celelalte animale pe care familia le avea au fost salvate.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost autoaprinderea (neventilare corespunzătoare a furajelor).
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos și Detașamentului Bolintin Deal, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o cisternă, dar și un buldoexcavator pus la dispoziție de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Mârșa.
Ținând cont de cauza incendiului, pompierii fac o sumă de recomandări celor care dețin furaje:
– depozitaţi paiele şi fânul numai după ce au fost uscate în prealabil:
– nu fumaţi și nu folosiţi flacără deschisă în apropierea locurilor în care aveti depozitate de furaje;
– amplasaţi nutreţurile la distanţe de siguranţă, astfel încât eventualele incendii să nu afecteze vecinătăţile (cât mai departe de casă, de bucătăriile de vară, de adăposturile animalelor, de cuptoare sau magazii);
– îngrădiţi şi curăţaţi de vegetaţia uscată terenul pe care îl folosiți pentru depozitarea furajelor;
– amplasaţi depozitul de furaje cât mai aproape de o sursă de apă.
What's your reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0












