Cultura

Eminescu, omagiat la Ziua Culturii Naționale

Azi, 15 ianuarie 2015, începând cu ora 11.00,Parcul „Alei” a fost, ca în fiecare an, gazda manifestărilor prilejuite de aniversarea a 165 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. Lume mai multă ca altădată a fost prezentă la manifestări, fie pentru a lăsa o floare la bustul poetului de la intrarea în parc, fie pentru a asista la momentele de poezie dedicate acestuia.

Aceasta a fost prima acțiune din cadrul Zilei Culturii Naționale.

La eveniment au ținut discursuri președintele Cenaclului Literar „Luceafărul”, de altfel și organizatorul acestui eveniment, Dunia Pălăngeanu, alături de ea fiind eminescologul și jurnalistul Emil Talianu.  De asemenea, a fost invitat să adreseze câteva cuvinte, în zi atât de importantă pentru tot ce avem noi mai de preţ, ca popor, şi academicianul Victor Crăciun.

Activităţile prilejuite de Ziua Culturii Naționale au continuat în incinta Muzeului  Judeţean „Teohari Antonescu”, unde reprezentanţii aceluiaşi Cenaclu Literar „Luceafărul” au participat la o lansare de carte. De la 12.30, reprezentanţii Asociaţiei Jurnaliştilor de Turism din România sunt în vizită, la Giurgiu, şi merg mai întâi la sediul Primăriei municipiului.

Tot de la 12.30, a avut loc o altă lansare de carte: Colecţia „Biblioteca Giurgiuveană”- Biblioteca „I.A. Bassarabescu”- „Personalul de Giurgiu”, de Constantin Coman. Începând cu ora 14.00, giurgiuvenii au putut lua parte  la un spectacol inedit denumit „Înger şi demon”, în regia lui Florin Antoniu, găzduit de Ateneul „Nicolae Bălănescu”.

De la 15.00, la restaurantul D’Alexia din Portul Giurgiu, a avut loc Gala Premiilor Asociaţiei Jurnaliştilor de Turism din România.

Evenimentele cu caracter cultural dedicate Zilei Nationale a Culturii si aniversarii celor 165 de ani de la nasterea marelui poet Mihai Eminescu sunt organizate de Primaria municipiului Giurgiu, Cenaclul Cultural „Luceafărul” şi Biroul de Turism ”Eastern  Danube Convention & Visitors Bureau“.

Foto: Cătălina Sfetcu

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Cultura