S-au adunat, la ceas de seară, toată floarea cea vestită a liberalismului (pardon, neo-liberalismului) național. „Virtuozi” în ale politicii și-au dat întâlnire la un hotel „de fițe” din Gura Humorului (loc parcă predestinat, veți vedea mai târziu de ce…). Și au stat ei, toți, cuminței, acolo, ascultând cu urechile bine ciulite la sarcinile trasate de mai marele co-președinte, fost pedelist și apropiat al lui Traian Băsescu, și proaspăt „uns” în ale PNL-ului, Vasile Blaga.
Patru „muschetari” giurgiuveni au luat, zilele trecute, cap-compas Gura Humorului. Toți patru, „buni” prieteni, fiecare având câte o „afinitate” cu cel puțin unul dintre ceilalți trei. Deci, Beianu, Mustățea, Ștefan și Floricel au purces la întâlnirea de la Gura Humorului. Ce au discutat acolo? Păi, chestiuni „de partid”, adică…hai că noi vrem puterea cu totul, de ce, că așa vrem, și alte de-astea. Că oricum în conferința de presă, unul din cei patru (Floricel, în speță), nu a știut să povestească prea bine ce a fost la întâlnire. Doar atât a putut spune, că s-a stabilit ca toți membrii partidului să rămână uniți! Din fericire, există publicații care au detaliat, cu lux de amănunte, cum au decurs „întâlnirile de lucru” de la Gura Humorului. Și uniți au rămas…până spre orele dimineții. Cei din presa mondenă națională i-au depistat pe respectivii liberali „uniți” la un chef prelungit mai apoi în camerele de hotel.
Bunăoară, click.ro povestește cum liberalii au ținut-o într-un chef, prelungit până dimineața, în camerele de hotel, care, de altfel, au fost lăsate într-o stare greu de imaginat, după cum declara, pentru click.ro, directorul hotelului la care au fost cazați liberalii.
„Au făcut o mizerie de nedescris în camere, prosoape aruncate pe jos, multe sticle de alcool. Au venit băuţi pe la 3.30 noaptea şi au vrut să mai bea. Dacă au văzut că sunt serviţi la pahar, au intrat peste barman şi au luat sticlele”, ne-au declarat mai mulţi angajaţi, spune directorul hotelului.
Directorul hotelului, Romică Tămaş, nu a mai rezistat şi a scris pe contul PNL Suceava un mesaj dur. ”Mai întâi cultivaţi decenţa şi bunul simţ printre membrii partidului. Mai lăsaţi la o parte nesimţirea şi atitudinea de zei coborâţi pe pământ şi de stăpâni care merită totul. Aveţi respect pentru oamenii care muncesc, măcar când sunteţi în casa lor”, a scris directorul.”, au spus cei de la click.ro.
O altă publicație, locală, de această dată, povestește cum capii liberali au tinut-o mai mult în petreceri decât în lucrări.
Și-uite-așa, din Gura Humorului, a rămas, după vizita liberalilor, mai mult o Gură a Umorului!








