Sistemul Schengen a fost creat ca o zonă de libertate de mişcare unde controalele la frontierele interne ale statelor au fost eliminate şi a fost creată o singură frontieră externă unde controalele se desfăşoară conform unui set de reguli clare.
Controalele la frontierele interne Schengen pot fi introduse pentru o perioadă limitată în timp din motive de ordine publică sau de securitate naţională, decizie ce este luată la nivelul fiecărui stat membru Schengen.
Astfel, Spania prin vocea ministrului de interne spaniol, Jorge Fernandez Diaz, a afirmat că „Vom milita pentru stabilirea controalelor la frontiere şi este posibil ca, prin urmare, să fim nevoiţi să modificăm tratatul Schengen”, care instaurează libertatea de circulaţie în cadrul Spaţiului Schengen. În prezent acesta reuneşte 26 de state din Europa, între care 22 din Uniunea Europeană.
La polul opus: Sistemul Schengen nu va fi desfiinţat, a subliniat Jean-Claude Juncker în primul său discurs despre „starea Uniunii”, ci doar consolidat.
Ce înseamnă această consolidare? Care sunt paşii care trebuie urmaţi, care este strategia şi mai ales efectul consolidării?
Nu trebuie să reamintesc efortul financiar imens depus de România pentru aderarea la spațiul Schengen. Motivele care stau în spatele refuzului de a accepta România în grupul celor 26 de state care fac parte din zona de liberă circulaţie ţin mai ales de aspecte privind migraţia şi accesul pe piaţa muncii în alte state europene decât de problema securizării frontierelor.
Olanda confirmă încă o dată că ştie să joace bine: a acceptat cota UE de refugiați de 35.000, dar cu condiția ca aceasta să fie considerată o soluție provizorie. Pe termen lung, refugiații din Siria vor fi cazați în state sigure(?) din regiune, și nu în cadrul UE.
N.C.R.
