DistractivMondenSocial

FOTO: Cântec, joc și voie bună la petrecerea vârstnicilor giurgiuveni

Aproape 250 de persoane, aflate la vârsta a treia, s-au reunit duminică, 2 octombrie, în incinta Cantinei de Ajutor Social, pentru a-și sărbători așa cum se cuvine ziua: Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Invitați de seamă i-au onorat cu prezența: administratorul public al județului Giurgiu, Răzvan Cuc, vicepreședintele Consiliului Județean, Cristian Marciu, primarul municipiului, Nicolae Barbu, președintele Consiliului Local al Seniorilor, Victor Boiangiu, directorul Casei Județene de Pensii, Marian Dumitru. Amfitrionul petrecerii a fost Florea Cornea, președinte al Clubului Pensionatilor din județul Giurgiu.

„Vă mulțumesc tuturor pentru participare, și, nu în ultimul rând, le mulțumesc celor din conducerea municipiului și a județului, Consiliului Județean și Consiliului Local, pentru sprijinul acordat în organizarea întâlnirii noastre de astăzi. Tuturor, vă doresc sănătate, bucurii și viață lungă” – Florea Cornea, președinte al Clubului Pensionatilor din județul Giurgiu.

„Eu nu pot decât să vă mulțumesc pentru invitație, și să vă felicit pentru organizare. Noi, Consiliul Județean Giurgiu, am făcut prea puțin comparativ cu ceea ce meritați dumneavoastră, cei care ați muncit o viață întreagă și ați construit. Avem un test în luna decembrie, și avem nevoie, ca și până acum, să arătăm că suntem uniți.Am crezut că tehnocrații vor munci pentru toți, dar ne-am înșelat. Vorbim, de fapt, în ultimul an, despre Guvernul ZERO. De aceea, trebuie să facem un efort; știu că ați fost, sunteți și veți fi alături de noi. Iar noi vă dorim multă sănătate și vă promitem că, după ce vom obține, în decembrie, victoria, vom pune în practică toate măsurile menite să ne facă, tuturor, viața mai bună!” –  Răzvan Cuc, administratorul public al județului Giurgiu.

„Vă felicit pentru organizare, vă urez ani mulți, pentru că ziua de astăzi este un moment deosebit, dedicat persoanelor de vârsta a treia. Consiliul Județean va fi, în continuare, alături de dumneavoastră, ne vom duce la îndeplinire promisiunile făcute, și ne vom strădui în continuare ca imaginea județului nostru să se schimbe” – Cristian Marciu, vicepreședintele Consiliului Județean Giurgiu.

„La mulți ani seniorilor giurgiuveni, cu ocazia zilei dumneavoastră! Nu stă în puterea vreunui pământean de a asigura o viață lungă, dar stă în puterea noastră să vă facem traiul mai bun! Din păcate, mulți uită de zicala românească „Cine nu are bătrâni, să își cumpere”. Consiliul local Giurgiu și Primăria au încercat, prin măsurile economice și administrative luate, să vă asigure dumneavoastră, seniorilor, o viață mai bună. Problemele dumneavoastră sunt ale pensionarilor din toată țara, iar noi, cei mai tineri, suntem responsabili și răspunzători pentru toți cei de vârsta a treia!” – Nicolae Barbu, primarul municcipiului Giurgiu.

„La mulți ani, doamnelor și domnilor! Un singur lucru vreau să le spun antevorbitorilor mei: noi nu suntem bătrâni, ci suntem de vârste diferite!” – Victor  Boiangiu, președintele Consiliului Local al Seniorilor.

„Vă doresc  multă sănătate și viață lungă alături de cei dragi. La mulți ani, vă mulțumim că existați și vă asigur de toată disponibilitatea noastră în a vă ajuta, în măsura posibilităților!” – Marin Dumitru, directorul Casei Județene de Pensii Giurgiu.

Au urmat, apoi, câteva ore de joc, muzică și voie bună, la care au participat cei 250 de invitați.

O.C.

Foto: Cătălina Sfetcu – www.giurgiu-net.ro

 

What's your reaction?

Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

You may also like

Comments are closed.

More in:Distractiv